Vad
Mult draga mea Zoița,
Arde 'ceastă misivă de'ndată'ce'i izprăvită cetirea ta, nimenea s'o mai vadă...
La crăpatul lactelui în zori, pe canalele și ulițele Sulinei se va împle de fețe cazone, comizarii Princepatelor, de vor bate și în poarta ta, ci tu vei jura că dispărut'am făr'de veste, cum cețurile Măcinului...
În adevăr, nu se poa' ști acum de mă vei mai zări... Din zorii 'cestei dimineți, nu mai sunt Alin, poztaș la vamele Princepatelor Rumîne din Adakale pîn' la Karadeniz. Se prea poate ca moartea să mă fi'mbrățișat ca ztufărișu', iar cele ce survin să fi rămas o plăzmuire, ci vreu să cunoști ce am uneltit pentru a'mi croi o nouă vieață în Dobrogia liberă!
Mi'am lăsat odraslele să plece în lumea mare, cu cîtă zestre am putut să le las, ci ele nu cunosc tot adevăru', doar că m'am turcit, că mi'a sucit mințile braga din Adakale!... În adevăr, e o cadînă la mijloc, Büşra. Primea multe misive, pîn'ce a rămas văduvă și am ajuns să'i adminstrez parte din daraveli, chiar de vorbeam mai mult prin semne. Într'o noapte, visat'am că iese din odaia ei în hainele de somn și iese afară și'n soare totul părea de lacte, o urmam, nu mai era nimeni'n toată cetatea, pîn' ne oprim la port, Dunărea cădea undeva jos și orizontu' se deschidea cum către o mare... ‘n fața apei se vedea trupul meu, ci femeesc! De'odat', simt că pot mișca acele mîni și mi le trec prin păru' lung, ci de'ndată ce mi se coborau cătră piept, un val vine și ne'nghite pe toate...
Greu mi'e și mie a crede că m'am trezit vreodat' și nu visez și acum, ci a doua zi, cu voie de la vamă, plecat'am doar eu și Büşra pîn' la Silistra, în trecere la o rubedenie, dădea de'nțeles ea... Pe neanunțate, cînd dam să intrăm'n centrul Silistrei, mă conduce brusc la „Crucea de Piatră” a urbei. Vrea să ne despărțim cu'o 'nțelegere tacită: mîine, aci, la 'ceastă oră... Ci de galbenii ce mi i'a lăsat am fost'n bazarul din jur să'mi iau straie de cadînă, vrînd s'o urmăresc de la distanță...! Ziua 'ceea, dar și următoarea vor fi trecute'n sac făr' s'o mai fi regăsit! Curînd nu voi mai fi avut galbeni de stat, ci preget să mă'ntorc la vieața de poztaș... Las misivă Princepatelor că mă voi'ntoarce curînd'n Adakale, ci în 'cest timp, neștiută după chip, adun cîțiva galbeni... voi fi implorat clemență pentru cele petrecute acolo, afar' de întîlnirea cu 'cele cadîne, cele aidoma mie și cele nu, de la cari voi primi, peste ani, semințe de ezalin, inu' altoit cîtu să crească'n el eztroginu', cîtu să crească'n pieptu munții gemeni!
Büşra s'a'ntors altcumva la Adakale, ci nu mi'a mai deschis nicicînd ușa... De m'a făcut de poveste la toată insula, prea se poate... Am cerut Princepatelor tranzfer și am primit, ci au trecut ani în grozava teamă de ztrîmtorarea pe care, din vreme'n vreme, o sporesc Princepatele... fii rumîn, fii bărbatu, fii evropean, fii așa, ci nu'n alt felu, nu altminterea! Cu tot ce mi'a stat'n putință am ajutat demersurile Asociațiunii Tecău pentru Trecerea dintre Sexe și am purtat misive cu 'cele cadîne din Silistra ce și'au'ntemeiat comună la dealurile Babadagului, în afar' de voirea Princepatelor... Dobrogia e nevoiașă, aci vieața e mai grea, libertatea curată se plătește cum se poate, cu birul mulțumită cărora turcii și cu Princepatele lasă Dobrogia să fie întrucîtva liberă - macii, prezervațiunile și toate celelalte motive pentru cari i s'a dus buhu' de ținut cu moravuri cumnusecade...
Pe cînd nu se zărea nicio ață albă sub ceriu, am plecat, nu fără alți dezertori, din Sulina, ne'am făcut vadu cu bărcile prin ztufăriș pîn' din'colo de Tătaru, la Katarlez, d'unde vom fi bătut apele către Mahmudia. 'Colo 'mi trecu pe mîni ce am pitit pe sub rogojina din barcă; unelte de construcțiune și semințele de ezalin... D'aci mă'ndrept cătră dealurile Babadagului, cu o cîrpă rozie și azurie la piatra lui Baba Dede, de semn bun...
De te vei rătăci vreodat' prin părțile Babadagului înspre Zebil, caută cazele roș de la marginea drumului și'ntreabă de Halima. Nu te'ntrista de nu vei primi niciun răspuns, ci privește dealurile pîn' mă vei găsi în adevăr.
Pe curînd.
Arde 'ceastă misivă de'ndată'ce'i izprăvită cetirea ta, nimenea s'o mai vadă...
La crăpatul lactelui în zori, pe canalele și ulițele Sulinei se va împle de fețe cazone, comizarii Princepatelor, de vor bate și în poarta ta, ci tu vei jura că dispărut'am făr'de veste, cum cețurile Măcinului...
În adevăr, nu se poa' ști acum de mă vei mai zări... Din zorii 'cestei dimineți, nu mai sunt Alin, poztaș la vamele Princepatelor Rumîne din Adakale pîn' la Karadeniz. Se prea poate ca moartea să mă fi'mbrățișat ca ztufărișu', iar cele ce survin să fi rămas o plăzmuire, ci vreu să cunoști ce am uneltit pentru a'mi croi o nouă vieață în Dobrogia liberă!
Mi'am lăsat odraslele să plece în lumea mare, cu cîtă zestre am putut să le las, ci ele nu cunosc tot adevăru', doar că m'am turcit, că mi'a sucit mințile braga din Adakale!... În adevăr, e o cadînă la mijloc, Büşra. Primea multe misive, pîn'ce a rămas văduvă și am ajuns să'i adminstrez parte din daraveli, chiar de vorbeam mai mult prin semne. Într'o noapte, visat'am că iese din odaia ei în hainele de somn și iese afară și'n soare totul părea de lacte, o urmam, nu mai era nimeni'n toată cetatea, pîn' ne oprim la port, Dunărea cădea undeva jos și orizontu' se deschidea cum către o mare... ‘n fața apei se vedea trupul meu, ci femeesc! De'odat', simt că pot mișca acele mîni și mi le trec prin păru' lung, ci de'ndată ce mi se coborau cătră piept, un val vine și ne'nghite pe toate...
Greu mi'e și mie a crede că m'am trezit vreodat' și nu visez și acum, ci a doua zi, cu voie de la vamă, plecat'am doar eu și Büşra pîn' la Silistra, în trecere la o rubedenie, dădea de'nțeles ea... Pe neanunțate, cînd dam să intrăm'n centrul Silistrei, mă conduce brusc la „Crucea de Piatră” a urbei. Vrea să ne despărțim cu'o 'nțelegere tacită: mîine, aci, la 'ceastă oră... Ci de galbenii ce mi i'a lăsat am fost'n bazarul din jur să'mi iau straie de cadînă, vrînd s'o urmăresc de la distanță...! Ziua 'ceea, dar și următoarea vor fi trecute'n sac făr' s'o mai fi regăsit! Curînd nu voi mai fi avut galbeni de stat, ci preget să mă'ntorc la vieața de poztaș... Las misivă Princepatelor că mă voi'ntoarce curînd'n Adakale, ci în 'cest timp, neștiută după chip, adun cîțiva galbeni... voi fi implorat clemență pentru cele petrecute acolo, afar' de întîlnirea cu 'cele cadîne, cele aidoma mie și cele nu, de la cari voi primi, peste ani, semințe de ezalin, inu' altoit cîtu să crească'n el eztroginu', cîtu să crească'n pieptu munții gemeni!
Büşra s'a'ntors altcumva la Adakale, ci nu mi'a mai deschis nicicînd ușa... De m'a făcut de poveste la toată insula, prea se poate... Am cerut Princepatelor tranzfer și am primit, ci au trecut ani în grozava teamă de ztrîmtorarea pe care, din vreme'n vreme, o sporesc Princepatele... fii rumîn, fii bărbatu, fii evropean, fii așa, ci nu'n alt felu, nu altminterea! Cu tot ce mi'a stat'n putință am ajutat demersurile Asociațiunii Tecău pentru Trecerea dintre Sexe și am purtat misive cu 'cele cadîne din Silistra ce și'au'ntemeiat comună la dealurile Babadagului, în afar' de voirea Princepatelor... Dobrogia e nevoiașă, aci vieața e mai grea, libertatea curată se plătește cum se poate, cu birul mulțumită cărora turcii și cu Princepatele lasă Dobrogia să fie întrucîtva liberă - macii, prezervațiunile și toate celelalte motive pentru cari i s'a dus buhu' de ținut cu moravuri cumnusecade...
Pe cînd nu se zărea nicio ață albă sub ceriu, am plecat, nu fără alți dezertori, din Sulina, ne'am făcut vadu cu bărcile prin ztufăriș pîn' din'colo de Tătaru, la Katarlez, d'unde vom fi bătut apele către Mahmudia. 'Colo 'mi trecu pe mîni ce am pitit pe sub rogojina din barcă; unelte de construcțiune și semințele de ezalin... D'aci mă'ndrept cătră dealurile Babadagului, cu o cîrpă rozie și azurie la piatra lui Baba Dede, de semn bun...
De te vei rătăci vreodat' prin părțile Babadagului înspre Zebil, caută cazele roș de la marginea drumului și'ntreabă de Halima. Nu te'ntrista de nu vei primi niciun răspuns, ci privește dealurile pîn' mă vei găsi în adevăr.
Pe curînd.
