(Aceasta este o reacție/completare la De ce respinge mediul literar de la noi „literatura impură”? și Câteva dureri de cap provocate de raportarea mediului literar românesc mainstream la feminism, două texte publicate de tovarășa Laura Sandu din Cenaclul X pe pagina ei de Substack.

Scriu aici, pe propriul meu site (care n-a fost rapid/ușor de pus la punct, așa că pot să înțeleg pe oricine simte copleșire), în parte pentru că nu mai am cont pe Substack - care, oricum, este o platformă condusă de extremiști de dreapta, la fel ca Facebook și toate celelalte platforme americane pe care, din păcate, foarte multă lume încă le folosește și, ca atare, tovarășx continuă să le folosească atât timp cât încă este posibil... pentru că, într-adevăr, mesajele noastre se cer propagate acolo unde este lumea. Însă nu știu altx cum sunt, nu pot judeca pe nimeni, chiar eu pot admite că, din lașitate, am evitat pe cât am putut să ațâț cenzura tot mai prezentă pe aceste platforme; am mare respect pentru cine nu s-a inhibat!)


Înainte de a intra în miezul chestiunii, țin să-ți spun că îmi pare rău că nu am apucat să scriu despre „Scrieri feministe”, o excelentă carte pe care însă am recomandat-o la mai multe persoane și, dacă mai era nevoie, o recomand și acum.

Ai revenit recent asupra acestui subiect: încăpățânarea lumii literare românești mainstream de a respinge feminismul, subiect care, din păcate, va rămâne de actualitate atât timp cât nu se produce o revoluție antifascistă care să disloce inclusiv instituțiile înrădăcinate ale lumii literare, instituții precum Uniunea Scriitorilor.

Am tot insistat asupra subiectului acesta, dar rămâne stupefiant felul în care, indiferent de partidul aflat nominal la putere în România, Uniunea Scriitorilor - organizație care le cere membrilor cotizație și, în același timp, își închiriază sediul de pe Calea Victoriei unui cazinou! - a rămas în permanență conectată la banii necondiționali ai Ministerului Culturii - în timp ce o mare parte din lumea literar-artistică a continuat să depindă de proiecte generatoare de burnout în baza unor cofinanțări AFCN -, bani pentru revistele de patrimoniu în care s-au strecurat - nu doar în acești ultimi 10 ani, dar cu siguranță din ce în ce mai intens - nenumărate materiale înțesate de ideologeme de extremă dreapta (cum ar fi conspectele ample făcute de Cassian Maria Spiridon în „Convorbiri literare” asupra unor propagandiști republicani traduși de editurile ultraconservatoare de la noi). Evident, aceleași publicații unde s-a insistat și se insistă că literatura este tratată strict „estetic”...

Faptul că publicațiile acestea au refuzat sistematic să se aplece asupra scrierilor noastre, ale celor de la stânga, m-a surprins mai puțin decât excesul de zel cu care au exclus aproape întreaga literatură a persoanelor tinere - pe care Mircea Mihăieș, într-unul din nenumăratele pamflete de atac la adresa Grupului pentru Reforma USR (care încercase să conteste oligarhia pe care o instituise Nicolae Manolescu), o suspecta în masă de „sexomarxism” de acum un deceniu, pe vremea când nu exista Cenaclul X! - pentru a face loc unui număr restrâns de nume, îndeosebi din vârful ierarhiei organizației, care au ajuns nelipsite din paginile acestor reviste și din tot ceea ce are a face cu Uniunea.

De exemplu, ultima lor afacere ipocrită ar fi această antologie scoasă pentru Târgul Internațional de Carte de la Cairo (în tandem cu o antologie de poezie arabă tradusă în română, tot la Cartea Românească). Evident, sunt prezente foarte puține poete și, în afară de Gabriela Gherghișor, nimeni de acolo n-a debutat după 2000, dar nu pot să remarc ironia faptului că Vosganian (care scria acum două decenii în revista lui Claudiu Târziu, „Rost”) & comp. au aranjat această pișcotăreală diplomatică în timp ce din  publicațiile Uniunii Scriitorilor lipsesc aproape cu desăvârșire literatura/realitățile din Egipt, din țările musulmane în general; interesul lor se oprește la Ayaan Hirsi Ali, Boualem Sansal sau Salman Rushdie; evident, au fost mult mai interesați să apere sionismul.

La capătul zilei, în breasla locală ceea ce contează sunt învârtelile, reglările de conturi, mafioțeala

Cu doar câțiva ani în urmă, scriai în carte, în eseul „Literatură feminină. Literatură scrisă de femei. Literatură feministă” - o percutantă sinteză și încă una mai degrabă politicoasă vizavi de