Vă rog, gata cu poezia

derek beaulieu

traducere de Daniel Clinci


Poezia este ultimul refugiu al celor fără imaginaţie
Poezia n-are nimic de oferit în afară de însăşi poezia.
Poeţii aleg să fie poeţi pentru că n-au impulsul de a deveni ceva mai bun.
Cititorii sunt aforismele cărţii.
Toată poezia proastă provine dintr-un sentiment autentic.
A fi normal înseamnă a fi evident, iar a fi evident înseamnă a fi neartistic.
Din păcate, poezia ştia că e poezie, în vreme ce scriitura nu ştie întotdeauna că e scriitură.
Arta e o conversaţie, nu un birou de mărci înregistrate.
Poeţii, ignoranţi ca struţul în faţa potenţialului distribuirii – opus acumulării – textelor lor, ignoră poate cea mai importantă inovaţie artistică a secolului al XX-lea: colajul.
Ce-i în joc? Nimic altceva decât propria lor desuetudine. Dacă nu distribui, nu exişti.
Ne aşteptăm ca instalatorii, electricienii, inginerii şi doctorii să aibă un vocabular special şi specializat şi să cunoască cele mai recente descoperiri din domeniile lor, dar nu ne plac poeţii care fac acelaşi lucru.
Poeţii sunt judecaţi acum nu după calitatea scrierilor lor, ci după infailibilitatea alegerilor lor.
A nu fi popular în liceu nu-i doar cauza publicării de cărţi.
Poeţii imaturi imită; poeţii maturi fură.
Teoretic, nu există nicio diferenţă între teorie şi practică. Dar, practic, există.
Regulile sunt îndreptare pentru proşti.
În poezie, sărbătorim mediocritatea şi ignorăm radicalitatea.
Poezia are mai multe de învăţat de la designul grafic, inginerie, arhitectură, cartografie, design automobilistic sau orice alt subiect decât de la poezia însăşi.
Poeţilor n-ar trebui să li se spună să scrie ce ştiu. Nu ştiu nimic, de-aia sunt poeţi.
Internetul nu e o provocare pentru ceea ce suntem şi cum scrie, ci este ceea ce suntem şi cum scriem. Poeţii – fiind poeţi – sunt doar ultimii care-şi dau seama de asta.
Dacă a scrie un poem este esenţial tragic, asta se-ntâmplă pentru că e greu de crezut că poetul n-avea altceva mai bun de făcut. Este esenţial tragic pentru că încă mai alegem o formă desuetă ca mediu al argumentării.
Dacă am avea ceva de spus, am alege poemul – cu micul său public şi lipsa de prestigiu cultural – ca arenă în care să ne anunţăm acea opinie?
Vă rog, gata cu poezia!

Asta nu-i scriitură

„Asta nu-i scriitură, ăsta-i scris la maşină”.
Truman Capote despre Jack Kerouac

„Asta nu-i scriitură, asta-i instalaţie sanitară”
Samuel Beckett despre William S. Burroughs

Asta nu-i scriitură, e scris la maşină.
Asta nu-i scriitură, e scrisul la maşină al altcuiva.
Asta nu-i scriitură, e căutare pe Google.
Asta nu-i scriitură, e blogăreală.
Asta nu-i scriitură, e pierdere neproductivă de vreme.
Asta nu-i scriitură, e o prostie.
Asta nu-i scriitură, e o carte de colorat.
Asta nu-i scriitură, e invenţia unor noi idei.
Asta nu-i scriitură, e aşteptare.
Asta nu-i scriitură, e mâzgăleală nebunească.
Asta nu-i scriitură, e tipărire şi culegere.
Asta nu-i scriitură, e înregistrare vocală.
Asta nu-i scriitură, e procesare de text.
Asta nu-i scriitură, e spirit de turmă.
Asta nu-i scriitură, e copy-paste.
Asta nu-i scriitură, e regie.
Asta nu-i scriitură, e folosirea de cuvinte grav „poluante” pentru a-i deconcerta pe cititori.
Asta nu-i scriitură, e agregare şi deja sunt destui agregatori pe-aici.
Asta nu-i scriitură, e tipărire.
Asta nu-i scriitură, e artă.
Asta nu-i scriitură, e sindrom Tourette.
Asta nu-i scriitură, e imitaţie pretenţioasă.
Asta nu-i scriitură, e o combinaţie de taste şi oricine o poate face.
Asta nu-i scriitură, e vandalism.
Asta nu-i scriitură, e actorie.
Asta nu-i scriitură, e bârfă.
Asta nu-i scriitură, e alpinism.
Asta nu-i scriitură, e doar un cuţit pe care-l foloseşte ca să mănânce plăcintă.
Asta nu-i scriitură, e agresiune.
Asta nu-i scriitură, e măcelărie!
Asta nu-i scriitură, e prăjitură cu răvaş!
Asta nu-i scriitură, e mimare a emoţiei.
Asta nu-i scriitură, e doar costumarea de după.
Asta nu-i scriitură, e o joacă.
Asta nu-i scriitură, e vis cu ochii deschişi.
Asta nu-i scriitură, e paradă.
Asta nu-i scriitură, e caligrafie.
Asta nu-i scriitură, e lipire fără discernământ.
Asta nu-i scriitură, e un film de acţiune.
Asta nu-i scriitură, e o băltoacă.
Asta nu-i scriitură, e o tragedie.
Asta nu-i scriitură, e producţie în masă pe linia de asamblare.
Asta nu-i scriitură, e transcriere.
Asta nu-i scriitură, e text generat automat de calculator.
Ăsta nu-i scris la maşină, e introducere de date.






derek beaulieu este poet, prozator şi publicist, doctor în creative writing, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti independenţi din Canada. A început să scrie poezie în anii 90 şi a publicat nouă volume în care a experimentat diferite moduri de deconstrucţie a poeziei, de la poezia vizuală la cea conceptuală şi concretă. În traducerea s-a folosit ediţia Please, No More Poetry. The poetry of derek beaulieu, selected with an introduction by Kit Dobson, Wilfrid Laurier University Press, 2013.



Comentariu

Începând chiar cu faptul că este un profesor de scriere creativă ostentativ preocupat de aproape arhaica mașină de scris, derek beaulieu trebuie suspectat aici de o provocare: ne face cu ochiul la tradiția modernității (de la Oscar Wilde încoace) și a avangardelor, la futurism, la dadaism și mai ales neo-dadaism (în formula Fluxus), la situaționism și la poezia concretă, timp în care se înscrie, cel puțin cu acest text, în ceea ce la limită se poate numi neoavangarda contemporană a literaturii conceptuale (iar aici, mai cu seamă, sub-tendința scrierii „necreative”).

Precum McKenzie Wark cu al ei „Retro DaDa”, canadianul își acordă licența de a relua și a duce până la capăt lecțiile avangardelor, și asta cu atât mai mult pe fondul unei decadențe neoliberale a cărei accelerare coincide cu alunecarea anunțată în barbarie. Aparentul paradox face ca această reluare să aibă loc nu într-o țară periferică precum România (care, din diverse motive, nu a trecut prin și nu a putut recupera până acum experiența poeziei concrete), ci într-o țară precum Canada, unde poezia concretă a fost suficient de canonizată încât bpNichol să devină nume de stradă (!).

Desigur, ideea provocatoare că poezia ar avea „mai multe de învăţat de la designul grafic, inginerie, arhitectură, cartografie, design automobilistic sau orice alt subiect decât de la poezia însăşi” nu putea veni decât în mintea unui autor dintr-o țară mai mult sau mai puțin centrală pentru sistemul capitalist global – mai mult, exemplele invocate nu pot reflecta decât predilecția pentru poezia concretă (care are într-adevăr afinități cu designul grafic și automobilistic).

Dacă vă enervează acest text, să știți că și pe mine: derek beaulieu uzează de o așa dezinvoltură și de un așa cinism încât și pe mine m-ar fi afectat dacă aș fi citit literal, dacă aș fi crezut că ...
(de terminat)
y.z.