Pentru literatura generală // For General Literature

ALGER este o platformă (și viitoare publicație) creată din perspectiva unei persoane autiste, dedicată popularizării posibilităților scrisului așa cum sunt explorate în literatură, mai cu seamă în ceea ce aș defini drept literatura generală.

Prin literatură generală înțeleg un anumit spectru de acte literare pe care, de cele mai multe ori, au fost lipite etichete precum „avangardism” sau „experientalism”, etichete impregnate de istorii, nu de puține ori, problematice, pe care simt nevoia să le despachetez pentru a ajunge la ceea ce mă preocupă în principal: posibilitățile scrisului, scriiturii, limbii, limbajului, limbajelor, inclusiv sau mai cu seamă în direcții abia imaginate ori cuprinse în convenționala beletristică doar în treacăt, numai grație câtorva nume „canonice”.

Termenul de „literatură generală” vine de la Revue de littérature générale, efemera revistă pusă la cale de poeții francezi Pierre Alféri și Olivier Cadiot, care vorbeau despre OVNuri – obiecte verbale neidentificate –, obiecte făcute să circule și să fie percepute în moduri diferite, la antipodul purismului speciilor literare din literatura tradițională. Ceea ce mă incită să dezvolt o așa-zisă… „ovenologie”.

Literatura generală este produsă prin mijloacele asociate cu câmpul extins al scriiturii, noțiune pe care o preiau de la Lyn Hejinian și Barrett Watten, la rândul ei calchiată după Sculpture in the Expanded Field a lui Rosalind Krauss.

Dorința mea este de a elucida această panoplie de instrumente literare asociate de atâtea ori cu „ermetismul”, „snobismul”, „masturbarea intelectuală” ș.a.m.d. și de a arăta că poate exista interes în astfel de practici chiar și în afara marilor metropole ale lumii sau a centrelor universitare, cu programe de scriere creativă și departamente de studii (lucruri la care abia mai poți participa fără privilegiul unei stabilități financiare, din cauza felului în care sistemul educațional este condus: pentru profit), la o sută de ani după rețelele cosmopolite ale avangardelor istorice.

Dacă m-am născut nu la New York sau Paris, ci într-un oraș mic din țara unde, ce coincidență, s-au născut Tristan Tzara, Gherasim Luca, Isidore Isou ș.a.m.d., de ce trebuie să justific neîncetat ceea ce-mi place?

Literatura generală este o plăcere și o revoltă. Criticii și istoricii literari de azi tind să reducă literatura la documente antropologice/sociologice ori să vorbească despre un „estetic” inefabil al literaturii „în sine”, ignorând literatura generală sau bagatelizând-o drept „teribilism”, „experiment steril” ori „nișă aparte” care nu poate afecta cu nimic bunul mers al literaturii cu majusculă.

Care este acum alternativa la câmpul literar? Doar locul de joacă al celor mai privilegiați și neplătitori de taxe. Acolo sunt galerii unde aș putea să înrămez cuvinte sau să expun cărți, însă nu ar avea sens pentru mine decât în măsura în care s-ar putea apropia astfel de mai mulți oameni dispuși să le citească sau să se gândească la ele. Deși tot acolo, printre artiștii vizuali și performativi, graficieni și tipografi am cunoscut mai multe persoane înclinate către asumarea mai deplină a tuturor posibilităților scrisului – unde totul poate să conteze, chiar și alegerea corpului de literă (și o spun deși chiar eu am neglijat mult timp acest aspect) –, fără ca acest lucru să fie o rușine…

Mă frustrează separarea artelor și mă revoltă mai cu seamă actualul sistem societal, care împiedică ca majoritatea oamenilor să poată trăi în liniște și, dacă vor, să dedice artelor, sistem care diminuează capacitatea oamenilor de a cultiva interes pentru alte modalități artistice decât cele compatibile cu timpul redus, răbdarea redusă, spațiul redus, presiunile de grup și valorile materialiste (în sens vulgar), sistemul care îi face pe oameni să fie mai irascibili și incapabili de a-și depăși inerțiile și prejudecățile.

Aș prefera să existe un interes sporit din afara enclavelor privilegiate pentru asemenea practici și ca ele să capete o dimensiune transnațională mai vădită. Creativitatea mi-aș dori să nu mai fie legată nici de benevolența corporațiilor și nici de rigorile economiei atenției. Nici învățământul, nici câmpul literar, nici piața de carte și nici contracultura de consum nu dețin tot adevărul – și nici eu, nici noi. Dar caut acolo unde sunt afinități, la margini de centru, ca dintotdeauna.

2019-2023
Constanța / București

//
yigru zeltil
//

EN

ALGER is a platform (and future publication) created from the perspective of an autistic person, dedicated to popularizing the possibilities of writing as they are explored in literature, and most especially in what I’d define as general literature.

By general literature I mean a certain spectrum of literary acts which are, for the most part, tagged as “avant-garde” or “experimentalist”, tags that are imbued with, not infrequently, problematic histories, which I feel the need to unpack before coming to what preoccupies me the most: the possibilities of writing, language, languages, including, or most especially, in directions that have been hardly imagined, at best briefly covered in conventional literature, only thanks to a few ”canon” names.

The term ”general literature” comes from Revue de littérature générale, the ephemeral publication devised by the French poets Pierre Alféri and Olivier Cadiot, who were discussing about UVOs – unidentified verbal objects –, objects made to circulate and be perceived in different ways, in contrast to the purism of literary species in traditional literature. Which entices me to develop a so-called… „uvenology”.

General literature is produced through means associated with the expanded field of writing, notion that I’m appropriating from Lyn Hejinian and Barrett Watten, likewise adapted from Rosalind Krauss’ Sculpture in the Expanded Field.

My urge is to shed light on this range of literary instruments so often associated with “hermeticism”, “snobbery”, “intellectual masturbation” and so on, and to prove that there can be interest in such practices even outside the great cities of the world, or away from academic centers with creative writing courses and departments of studies (things one can hardly get involved with anymore if lacking the privilege of financial stability, due to how the educational system is run: for profit), now over a hundred years after the cosmopolitan networks of the historical avant-garde movements.

If I was born not in New York or Paris, but in some town from the country where – what a coincidence! – Tristan Tzara, Gherasim Luca, Isidore Isou, etc. were born, why do I always have to justify what I like?

General literature is a pleasure and a revolt. Literary critics and historians nowadays tend to either reduce literature to anthropological/sociological documents, or to just talk about the ineffable ”aesthetics” of literature ”in itself”, ignoring general literature or minimalizing it as ”juvenile defiance”, ”sterile experiment”, or a ”separate niche” that could not possibly affect the business-as-usual of literature with a capital letter.

What is now the alternative to the literary field? Just the playground of the most privileged and non-taxpaying. There exist galleries where I could have words framed or books exhibited, yet it would not make sense to me if it won’t reach more people who are willing to read them or think about them. Even though it is there, amongst the visual and performative artist, graphic designers and typographers, that I’ve met more people who are inclined towards a fuller commitment to all the possibilities of writing – where everything can matter, even the choice of typeface (and I say this despite having been myself neglectful for a long time) –, without being ashamed of it…

I am frustrated by the separation between arts, and moreso what revolts me is the current system of society, which prevents most people from living peacefully and, if they want so, dedicate themselves to art, system which diminishes the capacity for people to cultivate interest for other artistic modes than those compatible with lack of free time, lack of patience, lack of space, peer pressure and vulgar materialist values, the system which renders humans more irascible and incapable of overcoming their inertia and prejudice.

I would prefer for there to be more interest for these practices from outside the privileged enclaves, and for them to gain a more prominent transnational dimension. I wish for creativity to be no longer tied to the benevolence of corporations, nor to the rigors of the attention economy. Neither the educational system, nor the literary field, nor the book industry, nor the consumption counter-culture hold all the truth – and neither do I, nor we. But I am looking for wherever there are affinities, on central outskirts, as always.

2019-2023
Constanta/Bucharest