O potențială, deși (din motive pecuniare) foarte improbabilă, antologie a poeziei americane din jurul revistei/grupării L=A=N=G=U=A=G=E.

Preliminary drafts of translations for future projects to be published in Romanian. For non-profit uses only.

Rae Armantrout – poeme

(24 septembrie 2016, Traducerile de sâmbătă)

Rae Armantrout (n. 1947) a mai fost prezentată pe blog-ul nostru, dar profităm de momentul acesta – în care ne aplecăm asupra poeților grupului Language – pentru a veni cu o selecție mai amplă, în condițiile în care a început să aibă ecouri și în România (cel puțin printre autori tineri ca Bogdan Coșa, care a folosit motto-uri din Armantrout în volumul său de poezie). În mod explicabil, interesul acesta vine în urma unor premii importante pe care Armantrout a reușit să le obțină în ultimii ani (culminând cu premiul Pulitzer din 2010). De unde însă această priză?

Conform clișeelor în vigoare, ea este „cea mai lirică” (deși, ar trebui spus, nu lipsesc irizațiile de narativitate) dintre poeții acestui grup, apartenență despre care ea însăși comentează în Cheshire Poetics: „Cei mai mulți dintre voi știu asta, dar când știți asta, ce știți?” Exegetul Hank Lazer își începe eseul Lyricism of the Swerve – The Poetry of Rae Armantrout (publicat în A Wild Salience: The Writing of Rae Armantrout (2000), reprodus și în American Woman Poets in the 21st Century), insistând asupra acestui regim dublu – „aserțiune și critică, realizate succint și cu umor” – care ar caracteriza atât respectivul eseu în particular, cât și poezia lui Armantrout.

Raportându-se la filiera inaugurată de Emily Dickinson („domesticul” încărcat cu potențial subversiv), precum și la W.C. Williams („conștiința versului” și a capacității ingambamentului de a crea „suspans”), apropiată pe alocuri și de obiectiviști, ea face astfel apel la o pluralitate de voci care coabitează tensionat în spațiul poemului (pe care îl consideră astfel „intrinsec politic”).

Să-l mai cităm pe Daniel E. Pritchard de la The Critical Flame, sintetizând astfel într-o cronică la volumul Money Shot din 2011: „Poemele lui Armantrout așază limbajele publice și private în contact (sau în conflict) pentru a revela semnificații ascunse sau secundare, infiltrarea jargonului economic în vocabularele personale și eșecul limbajului în a surprinde cu totul stările noastre interioare. (…) Colajele cu discurs al lumii și al sinelui [self-speech and world-speech] sunt marca poetică a acestui canon poetic. Adeseori, în poezia ei un element liric mai accesibil – un vis, o amintire, o bucată discursivă sau o situație – este pus în contrast cu o frântură de limbaj găsit: din jargonul oficial [officialese], dintr-o conversație sau din mass-media.”

Încă un punct de reper îl mai putem regăsi într-un interviu cu Lyn Hejinian care deschide A Wild Salience: The Writing of Rae Armantrout (2000), unde autoarea mărturisește: „Sunt obsedată nu atât de existența lui Dumnezeu, cât de existența existenței. (…) Așa că sunt încă fascinată de întrebările în jurul originii. Cred că poveștile biblice sunt minunate dacă te gândești la ele ca punând întrebări, neoferind răspunsuri, în felul în care povestea Grădinii Edenului este despre problema conștiinței.” Tematica biblică revine în mai multe rânduri în poemele ei, dintre care am reținut în această selecție (din care, în schimb, lipsesc textele mai acut autoreferențiale sau, dimpotrivă, prea ancorate în aspecte lingvistice și culturale care le fac greu de transpus) numai The Garden. Din volumele mai recente voi antologa cu altă ocazie.

Surse: View, Tone, Natural History, Fiction, Necromance, Sit-Calm, Articulation
Translated by yigru zeltil. Rights to the original texts owned by the author, Sun & Moon Press, Green Integer and Wesleyan University Press.



Vedere

Nu luminile orașului. Noi vrem

– luna –

Luna
nu-i vreuna din afacerile noastre!

(din Extremități, 1978)



Ton [fragmente]

1

Sperând că fața mea arată plăcerea pe care am simțit-o,
zâmbesc pasivă. Joc. Ca să-ți odihnesc
mintea – cât de ciudat! La început ne-am iubit fiindcă
ne uimeam unul pe celălalt

2

Nesatisfăcută să văd
banda de cauciuc, balsamul de buze,
staniolul, creionul acesta, lucruri
făcute pentru uzul nostru

Dar buchetul pe care l-ai făcut
din clanțe, unghii lungi pentru
tijele lor           câteodată
aduce fericirea

3

Este burghez să ne oprim asupra detaliilor? Sau efeminat?
Sau ar trebui să ne ocupăm de asta în felul în care un animal precaut
adulmecă vântul?

6

Când întârzii devin ca o sclavă, ascult din toate puterile
după pașii tăi. Sunet care reprezintă sfârșitul lipsei

(din Extremități, 1978)



Istorie naturală

1

Discomfortul marchează limita.

Un simptom timpuriu a fost limita.

Inventarea foamei.
„Aș putea folosi energia.”

De a servi.

Sisteme elaborate în slujba unor
cerințe exagerate.

Marile mușuroaie de termite funcționează
drept aparate de aer condiționat.

Temperatura dinăuntru trebuie să nu varieze niciodată
mai mult de 2 grade.

2

Ce a fost mai întâi
nevoia sau sistemul?

Sistematic.
Jucător de sistem.
Schema Lucrurilor.

Corpul considerat ca unitate funcțională.
„Sistemul meu are nevoie de calciu.”

Un set organizat de doctrine.

O rețea formată cu scopul de a…

„Tot ce-mi doresc ești tu.”

3

își restrângeau opțiunile la una,
următoarea dezvoltare.

Soldații au capete alungite și mandibule masive.
Capete care împroașcă pot fi găsite printre speciile mai fioroase.
Fiindcă soldații nu se pot hrăni singuri, fiecare are nevoie de
o companie de servitori.

4

Cererile ei au devenit mai elaborate.

El trebuie să fie legat la ochi,
(Trebuie să-și desfacă propriile aripi)
să poarte acest corset strâns legat
(să-și etanșeze camera nupțială)
pentru a îndeplini dorința inimii sale.

Să se miște numai în măsura în care o permite ea
(Împerechează-te cu regina înfumurată în fiecare anotimp)
sau să fie spânzurat de grinzi.

Cum de a pătruns aici?

5

Copilaș necăjit,
ți-am auzit ciocanul.

Invenția ciocănitului.

„De îndată ce a devenit important
ca energia liberă să fie canalizată.”

Odată ce ți-a păsat să fii
despărțit
de mediul înconjurător.

Această ordine a fost preferată
de când a fost descoperită îmbunătățirea.

Momentul în care cineva intenționează să crească
cu prețul.

Când dinții se ivesc
Solicitarea unui tratament special
a fost un simptom timpuriu

(din Inventarea foamei, 1979)



Ficțiune

Exaltarea de a fi altcineva despre care
o remarcă a fost imaginată i-a dominat dimineața.

Fiind tânăr, el desena vremea și o lipea
de pereți.

Peste tot scenele prezentate solicitau explicații.

Pe autocolantul de pe autocamioneta albă scria
„Alien.”

Era obositor și provocator.

Cineva ar fi putut aprecia o lucrare compusă
din asemenea elemente obscure și echivoce
pentru rezistența sa.

Dar a crede înseamna a mânca, zi de zi, lungile
straniile fibre și a înghiți repede.

Blândețea emfatică și cruzimea puteau fi văzute
de la mare distanță.

Copiii au crescut din exagerările noastre.

Noul televizor cocoțat pe consola
celui vechi.

O balerină a fluturat pe vârfuri înaintea ciocanului
și nicovalei.

(Ce au zis nodulele amare, verzi
sticlei mânjite?

Un Negru într-un tricou Union-Jack
țipa, „Aveți habar ce vreau să spun?”

(din Întâietate, 1985)



Grădina

Oleandru: coral
în reclamele la ruj din anii ’50.

Fructul copacului al unei asemenea cunoașteri.

A o „plesni”*
(văzduh nevăzut)**
însemnând sărut sau lovitură.

Apare

în chipul unor uzanțe învechite
deoarece suntem rele?

Mare amenințare masculină,
insinuantă și stridentă***.

(din Necromancie, 1991)

*Verbul to smack înseamnă a săruta zgomotos, dar și a plesni, polisemie interpretată aici în cheie feministă și legată astfel de mitul biblic (la care mai fac trimitere proprietatea otrăvitoare a oleandrului și seducția la care fac aluzie reclamele la ruj). (n. tr.)
**În original thin air, care vine de la sintagma to melt/vanish into thin air, adică „a dispărea”, „a se evapora”, „a se face nevăzut”. (n. tr.)
***În original slangy, care mai are și sensul literal de „argotic”. (n. tr.)



Șezi liniștit

În faza entuziasmului
ne gândim că vrem ceva
pentru care părem să fim
exagerat de nepotriviți,
de pildă, atingerea.

Asta-i partea amuzantă,
dar și momentul
periculos. Din start
suntem descurajați –
fără a face niciun rău –
de o gașcă de prieteni firoscoși.

„Nu știu
ce-mi trece prin cap”, să spunem,
într-o culme a veselei.
Aici este partea caldă
umană
care disipează tensiunea

(din Făcut pentru a părea, 1995)



Articulare

1

Cu cine
te lași singur(ă)
în timpul reveriilor?

Cel care gătește cafeaua
sau conduce mașina –

aceea este persoana
reală din viața ta.
Acum că acela a dispărut

sau s-a agățat de tine
ca un mic copil
în spatele Mamei.

„Nu!” explici
în raionul aglomerat.

„Fără articulare
nu există niciun simț al locului.”

2

Când am visat despre zbor,
era ca o deprindere
pe care trebuia s-o reînvăț.

Făceam ture de antrenament
și pluteam la înălțime
deasupra paginii. Plăcerea

era o confirmare.
Mi-am amintit metoda
și aveam dreptate!

Totuși,
trebuie să ai răbdare

cu prezentul
ca și cu un copil.

A-i urmări murmurul* –
sclipiri pe apă –

indulgentă
este doar politețe.

*În original prattle, care înseamnă „gângurit”, dar și „murmur” sau „susur”. (n.tr.)

(din Pretextul, 2001)

Bruce Andrews – texte

(8 octombrie 2016, Traducerile de sâmbătă)

Bruce Andrews (n. 1948) și-a construit o poetică proprie chiar înainte de a deveni cunoscut ca unul dintre principalii reprezentanți ai mișcării L=A=N=G=U=A=G=E (apartenența la „nucleul dur” fiind certificată de inventarea sintagmei de „scriere centrată pe limbaj” (language-centered writing), de co-editarea revistei omonime împreună cu Charles Bernstein și de participarea la volumul colectiv LEGEND (1980), singurul apărut sub sigla mișcării), o poetică delimitată riguros încă din volumul său de debut din 1973, Edge:

„Dragă…

Cele mai multe dintre chestiile mele sunt bazate pe fragmentare și pe calitățile cuvintelor, altele decât (și împreună cu) sensul lor. Cuvintele nu sunt legate prin centru, ci prin marginile lor (conotație etc.) – ca bucățile interconectate ale unei sculpturi ceramice non-reprezentaționale.
Ceea ce este accentuat sunt sunetul, textura, ritmul, spațiul și tăcerea. Calitățile acestea par să fie obscurizate când ne concentrăm prea înverșunat pe «sensul» cuvintelor (care este aspectul referențial al cuvintelor, partea care distrage atenția cititorului de la cuvintele în sine).
Există mai puțin «conținut» aici (în vechiul înțeles al informației predeterminate despre lumea din afara poemului), dar sper că limbajul devine conținutul și evenimentul, deoarece cuvintele nu trebuie să fie (înainte de toate) indicatoare transparente către altceva. Poemele pot fi «autoreferențiale» – cu alte «principii organizatoare» decât cel al înțelesului presetat. Sunetul, de exemplu.
Nu încerc să abandonez spiritul cuvintelor sau să le tratez ca pe niște simple grămezi de sunete. Cuvintele individuale au înțelesuri și posibile asocieri. Doar că aceste înțelesuri și conotații nu sunt potrivite și îndreptate în afara poemului înspre o singură semnificație aplicată extern unui poem unitar (o rețea strâns legată de referințe). Felul în care cuvintele se potrivesc într-o propoziție sau într-un vers (ori într-un șir de gânduri) nu mă impresionează la fel de mult ca felul în care relaționează cu spațiul și tăcerea din jur. Îmi plac marginile, discreția, fragmentele, coliziunea.”

Marjorie Perloff mai insistă, în Bruce Andrews on the Edge, asupra modului în care acesta se raporta la teorie și la poeți anteriori ca Gertrude Stein și Louis Zukofsky, dar și asupra modului destul de inedit (deși Aram Saroyan deja exploatase o manieră similară în cloth: an electric novel din 1971) în care combinări infinitezimale și cuvinte izolate suscită dezvoltarea de către cititor a unor micronarațiuni posibile. Desigur, punctul său de vedere teoretic era, dacă ne luăm după eseul Text and Context (1977), cel minimalist/textualist: „Nu e nimic de descifrat./Nu e nimic de explicat”… Într-un interviu din 1990, republicat în Paradise & Method (1996), el refuză să abandoneze „proiectul explorării semnului, al semnificării” pentru a adopta aproprierea ca metodă (pe care Goldsmith și alții o vor impune ulterior), deși el însuși se folosește de apropriere în forma colajelor mozaicate.

Totuși, ne-am înșela dacă am crede că scrisul lui Andrews a fost/este o reluare „cuminte” a unor practici deja „tradiționale” în cadrul avangardei (evident, există la el o conștiință acută a acestei tradiții). Începând cu unele texte din anii ’80 și culminând cu volumul I Don’t Have Any Paper So Shut Up (or, Social Romanticism) din 1992, cel puțin unele dintre pasaje (în care apar propoziții mai complexe decât în volumele timpurii) ajung să aibă și o valență socio-culturală evidentă, ca să nu-i spunem politică… ceea ce nu este decât într-un sens abstract, care, după Craig Dworkin, ține de filosofia limbajului; într-un interviu cu Dan Thomas-Glass, autorul mai declară că poezia sa „încearcă să fie provocatoare și să pună provocări, deoarece asta) îmi place din postura mea de cititor și b) simt că este din punct de vedere politic necesar ca lectorii să fie în mișcare”. În legătură cu această valență va scrie Brian Kim Stefans că „Andrews speră să releve (…) vectorii sociali complecși din spatele chiar celor mai mundane activități și presupuneri ale noastre”… Oricât ar insista exegeții asupra subversivității practicii sale de a destructura orice posibilitate a controlului sau a hegemoniei sistemice prin limbaj, nu e mai puțin adevărat că și Andrews face oarecum parte din establishment-ul american, că este parte a câmpului literar („lume economică pe dos”, cum știm de la Bourdieu).

Capodopera sa poetică (în orice caz, volumul său cel mai cunoscut) pare să fie masivul Lip Service (1997/2001), o rescriere/restructurare a ultimei părți din Divina Comedie a lui Dante, bazându-se pe un material lingvistic adunat de-a lungul anilor ’80-’90 (cuvinte, fraze, slogane etc. auzite sau văzute în viața sa de zi cu zi), care va fi reorganizat într-un volum electronic numit The Millennium Project (2002). Titlul cărții trimite la expresia idiomatică to pay lip service, „a spune de formă”, „a admira numai din buze”, „a arăta un nesincer devotament”, dar am recurs la o traducere literală, considerând că e suficient de sugestivă pentru ce s-a considerat a fi tema principală a cărții, consumerismul care afectează profund identitatea, sexualitatea și relațiile interpersonale. Mai multe despre critica feministă pe care o realizează Andrews găsiți la Barbara Cole în Bruce Andrews’s Venus: Paying Lip Service to Écriture Féminine, iar Joel Bettridge încearcă să abordeze cartea și, în genere, poezia grupului dintr-o perspectivă teologică.

Printre volumele sale se mai numără Acappella (1973), Corona (1973), Vowels (1976), Praxis (1978), Film Noir (1978), Jeopardy (1980), Wobbling (1981), Love Songs (1982), Factura (1987/2008), Give ’Em Enough Rope (1987), Divestiture – A (1994), Ex Why Zee: Performance Texts, Collaborations with Sally Silvers, Word Maps, Bricolage & Improvisation (1995), antologia Designated Heartbeat (2006), Swoon Noir (2007) ș.a.m.d.

(yigru zeltil)

din Serviciul de buze (1997/2001)



fragment din Cesiune – A (1994)

Băieții obțin mai multă nutriție decât fetele pur și simplu pentru că mănâncă mai multe mâini de pe goarne. ATAȘEAZĂ ETICHETA AICI și s-o lălăi cu râul de magazine bolnave – rușinat de. O grupare de traficanți de heroină care activează introducând prin contrabandă drogurile în țară înăuntrul cadavrelor veteranilor din Vietnam! Guler oblic medicina ei pusă pe vătămare neîncheiat astfel încât ajung să fiu derutat de orice fel de atracție – o frivolitate cu grijă cultivată forțată să ajungă să ajungă să ajungă să ajungă să ajungă să ajungă la, cuvânt: alene. Este patriotic (?) să ai un morman de gunoi în curtea din spate, trei ani de profit astupând burice nu l-au ucis pe tatăl meu. Sting! – arcuind spatele și încordarea dispare, luciu care se linge pe sine, foarte banjo. Dansul de pat canapea cu fermoar desene religioase cu fluid mai ușor. Mâinile, gurile și genitalele vorbesc la fel de tare în jocul câștigului, existau reguli care sunt acum pierdute: a respinge anumite țeluri ale clasei de mijloc, dar păstrând în același timp mijloacele instituționalizate. Măcar este mai onest decât să pretenzi că ai scula cea mai mare din parcare. Fii sensibil. Deschide o cușcă e toată aer, roagă-te de scenariu tău; bifează o căsuță. DEPARTAMENTUL GLUMELOR PORCOASE – budincă, întinde-o! Nu mai există adolescenți în zilele noastre.

din N-am nicio hârtie așa că taci (sau, Romantismul social) (1992)

Dacă păstăile ar putea vorbi – așadar, ce
ai zice de sperm-a-ton? Pula Lizei
mulțumește-i eșecului tău
călătorie spre farfuria interzisă. Investește în retardați,
anti-intelectualism atât de inteligent de data asta;
nasul erect al celor incorecți politic. Picioarele sunt
prinse cu ușoare pertinente ofense
pe o scară exuberantă
mai vraiște decât
cine poate crește cele mai multe organe fără nicio dorință de a le
păstra? Lasă Europa & și Orientul Mijlociu să fiarbă în propria lor
zeamă. (Coșuri de picnic din expediția Donner & un curier de la
Nuremburg.) Băieții Hardy salvează Lumea a Treia din comfortul
propriei lor locuințe… steagul chel nu se încălzește. Pălăvrăgeală sponsorizabilă
1/2 sororitate de insecte mentale; brâu de autoflagelare
răcorește-mi crăpătura. Dumnezeu ne tratează de parcă am fi criminali.
Calitatea este depresivă.

din Praxis (1978)

4

vei fi oare astfel pentru oricare

altcineva. există o limită. făcut singur. ar putea

să-ți spună dacă ai fi putut s-o termini considerând

că ai făcut asta.  dar poți – e bine

de fapt foarte bine văzut. de tine. cine-

va s-a dezvăluit.


16

asta nu s-a întâmplat cu adevărat.
19

să nu fii luat prin surprindere sau să fii incapabil

de a încerca să. așa că vezi. tentația

a mers acasă împreună cu singur. ei, acestea, pot fi

diferite în fel și chip pentru tine. eu nu sunt aici.

nu sunt nicăieri aici. dorește-o

cu grijă între orișicare sentimente.

21

disponibil. fă asta mai întâi. poți să o recunoști

iată este din punct de vedere vizual o cogniție

corectă. de obicei este deplasat sau poți să

o vezi afișat. fișat. unu

îl atinge pe unu. dacă-i așa pot s-o faci

cu semnificarea.

22

iată-i. fantome. asemănare.

fă-o, și fă-o din nou. cineva

o face.

din Corona (1973)




din Margine (1973)

PREGĂTINDU-TE PENTRU A FI ÎNFRICOȘAT

bruceandrews_edge.webp

texte de Charles Bernstein

(28 ianuarie 2018, Traducerile de sâmbătă)

Charles Bernstein (n. 1950) este proful ăla simpatic de creative writing școlit la Harvard și trecut printr-o mână întreagă de alte universități cu nume sonore, gen Princeton. S-a numărat printre membrii fondatori ai revistei/grupului L=A=N=G=U=A=G=E – deja ți-ai rotit ochii? și noi! – și acum îi chinuie pe studenții plătitori de taxe astronomice să țină piept „atacului poemelor dificile” (cum se numește unul dintre volumele sale de eseuri) – sau să producă ei înșiși așa ceva…

După cum afirmă într-un interviu din 2011, Bernstein și cu restul grupului nord-american au vrut, după modelul prezentat de Jerome Rothenberg în „Revoluția cuvântului”, să traseze „o istorie a poeticilor radicale” – în cazul literaturii americane, de la cândva marginalizata Gertrude Stein la obiectiviști și poeții școlii de la Black Mountain – care, deși sunt astăzi larg acceptate și instituționalizate, la sfârșitul anilor ’70 erau ignorate sau respinse cu dispreț (cel puțin de către adepții New Formalism), istorie care va culmina cu însăși activitatea grupului și a altor poeți afini cu „tendințele (poetice) centrate pe limbaj”.

Pentru ei, limbajul este o substanță și nu o uneală, nu un mediu transparent și imperceptibil de comunicare și exprimare a unui sine și a unor teme care, de altfel, nu există a priori. Așa cum expune Enikő Bollobás, „în această concepție, limbajul știe mai multe decât cel/cea care îl enunță, iar dacă enunțătorul dorește să afle acel „mai mult”, ace(a)sta trebuie să interogheze limbajul însuși, deoarece limbajul, după Bernstein, are propria sa memorie, care îi permite enunțătorului să-i exploreze posibilitățile” – sau, ca pentru Robert Creeley, limbajul este însuși „modul de a gândi despre lume”, care arată lumea nu fără a se reflecta pe sine în proces – de aici, pentru Bernstein, necesitatea de a accepta și chiar a atrage atenția asupra limbajului, în loc de a promova iluzia posibilității transparenței sale.

Textele poetice ale lui Charles Bernstein combină registre disparate – cultură pop și reclame, bucăți de jargon literar, politic, corporatist etc. – pe care le asamblează adeseori cu un simț al satirei sau al umorului voit trivial. Așa cum afirma poetul într-un alt interviu, „vreau să atac materia culturii, să o perturb așa cum m-a perturbat pe mine”. Printre tehnicile sale se numără folosirea unor cuvinte rare sau inventate ad-hoc (sau, cel puțin, folosirea unor conotații mai obscure ale cuvintelor familiare) și selectarea lor uneori în pofida construcției frazelor, de dragul sonorității (așa cum întâlnim și la Bruce Andrews), structuri agramate, elipse, descompunerea unora dintre cuvinte, mutații fonetice, dublare sintactică, „implozia frazelor” etc., totul cu scopul de a defamiliariza limbajul și a-i oferi cititorului un duș rece. Rimele și metaforele lipsesc aproape cu totul din întreaga operă poetică, iar versul său liber nu urmează nicio schemă metrică, căci a mai scrie în metri tradiționali este, spune el, „ca și cum ai face sex printr-un năvod”.

Charles Bernstein a mai scris și libretele unor opere semnate de compozitori contemporani, cum ar fi Brian Ferneyhough, dar a și tradus din limba franceză o serie de poeți contemporani ca Olivier Cadiot și Claude Royet-Journoud. În mod semnificativ, teza sa de doctorat i-a abordat pe Gertrude Stein și Wittgenstein. Timp de câteva decenii, s-a întreținut din salariul de editor la reviste medicale.

(yigru zeltil)

(texte din: Charles Bernstein, Poetic Justice, Pod Books, 1979; Dark City, Sun & Moon Press, 1994; My Way, The University of Chicago Press, 1999; Girly Man, The University of Chicago Press, 2006)



Chestionar
(din Fătălău, 2006)



INDICAȚII: Încercuiește pentru fiecare pereche de propoziții litera care exprimă cel mai bine punctul tău de vedere, a sau b. Selectează din fiecare pereche. Nu omite niciun punct.

1. a) Corpul și lucrurile materiale ale lumii sunt cheia către orice cunoaștere pe care am putea să o posedăm.
b) Cunoașterea este posibilă numai prin mijloacele minții sau ale psihicului.
2. a) Viața mea este în mare parte controlată de noroc și ocazie.
b) Pot determina cursul de bază al vieții mele.
3. a) Natura este indiferentă față de nevoile umane.
b) Natura are niște scopuri, chiar dacă obscure.
4. a) Pot înțelege lumea într-o măsură suficient de mare.
b) În principiu, lumea este derutantă.
5. a) Iubirea este cea mai mare fericire.
b) Iubirea este iluzorie, iar plăcerile sale trecătoare.
6. a) Acțiunile politice și sociale pot îmbunătăți starea lumii.
b) Acțiunile politice și sociale sunt fundamental futile.
7. a) Nu îmi pot exprima pe deplin cele mai intime afecte.
b) Nu am nicio emoție pe care să o pot exprima pe deplin.
8. a) Virtutea este propria sa recompensă.
b) Virtutea nu este o chestiune de recompense.
9. a) Este posibil să-ți dai seama dacă cineva este de încredere.
b) Oamenii se îndreaptă spre tine în moduri de neprevăzut.
10. a) Ideal vorbind, cel mai dezirabil ar fi a locui într-o zonă rurală.
b) Ideal vorbind, cel mai dezirabil ar fi a locui într-o zonă urbană.
11. a) Inegalitatea economică și socială este răul social cel mai mare.
b) Totalitarismul este răul social cel mai mare.
12. a) În general, tehnologia a fost benefică ființelor umane.
b) În general, tehnologia a fost nocivă ființelor umane.
13. a) Munca este sursa potențială a celei mai înalte realizări umane.
b) Eliberarea de muncă ar trebui să fie scopul oricărei mișcări de îmbunătățire socială.
14. a) În profunzime, arta este politică în sensul în care poate schimba percepțiile noastre asupra realității.
b) În profunzime, arta nu este politică, deoarece poate schimba numai conștiința, nu și evenimentele.


O apărere a poeziei
(din Calea mea, 1999)

lui Brian McHale

Problema mea cu folosirea unui term ac
nonelen
în aceste cazuri este ed fpat similară
cirticii
tale a termenului ideoporcic
nempresinonant ca o neanuașare prea largă
proacdeură interprestivă.
Spui prea mulșe c un compresor când
avem nevoie de unelte dentale (a,ș
spune ale bijutierului).
(Cre că tut răstălmăcești natuar
unora dintre afirmațiile poltice, nu
interpretalr
themaică a fiecăui
fiecăui detaliu în fiecare peom
însă o oeintare cărte un fel de
practică texutală
pe care preferi să o numești „nknsens” dar
pentru mtive poltice prepfer să o numesc
ideologicală
, să zicem Hupa Mitică)
Aidcă, nonesene pa,rer să reducă o
vareitate de internse
prosdodice, thematice și discusrive
procduceri într-un grad zeroo al
sensului. Ceea ce avem este o varietate de
valențe. Nin-sene.sns este prea binar
șioppozitor, prea mult atotul sau ninic
seamă de nousens pare în chiar
înțesul său să fie eqal cu niciun sens. Noi
am preșpus o încetoșare a sensului, ceae ce
înseamnă a nu ne baza pe metode
convneționale de a transmite sens ci crae pot
pemite pentru o sproducere mar mare decât
specisi9formele disoucrsului doinate ce
nu au niciun sens în irutea
hiperconvenționalității lro (buăorană,
discursurile lui Bush). Adevărat ai putea spune că
nonsensza a dat patul de pe „antiteza” sa
facere de sens: însă pe tune antitaza
acestor poeme ce le numești nonselns nu este
producerea-de-sens în snie ci paote, în unele
cazuri, simularea producerii-de-sens:
înjelătoria, manifpularea,
media-izarea limbajului etc.
Nu sunt de acord cu Stewart că „cu
atât mai exptreme disontinuitățile… cu
atât mai mare nonsisnul”: Simt sensul
cum începe să se facă în aceste sintințe.
Probelma însă este definairea
sensului. Ceea ce desemnezi nomsens este
cva ca și a-rațional, însă rația (și
asta merge până la Blake ca să nu mai zciem
de pre-Socaratici) NU ESTE EGALĂ CU
sensul! Aceste realtioăți sunt genul de
oscilație îdțeleasă ca rhytmică sau
prosidcă, ceea ce am disuscitat în Artioficiu.
În md crucial, exemplul rață/epurie este una
dintre ambiguitățile aspectelor și clar
nu o bprobelmă de noneselns: sânt
două lecturi concurente, complet
sensibilă, nici măcar vreo estompare,
problema este depednța de context )otr
apsrevcit orbirea ca Witegenstein
Nonesesesenul e prea static. Cihar
Prdunne nju spune înp eoem „sensul apare
„la contre-coup:: în procesul
oscillării însăși.
a2po rândurile 9-10 sunt bazate pe un
aforism de Karl Kraus: cu cât privim
mai de aproape un cuvânt cu atât crește
distanța de la care ne întoarce privirea.



Emoțiile oamenilor normali (fragment)
(din Oraș întunecat, 1994)



„Adevărul este antiteza societății existente.”
– Th. Adorno

…

Ești o persoană normală?

Probabil că ești în cea mai mare parte.

Complexele tale sexuale, friciile și furiile și micile tale gelozii,

urile și înșelăciunile tale nu îți servesc decât

spre a întări normalitatea ta. Încă am vie în minte

frica prin care, copil fiind, am trecut o dată

când un băiat sărac cu duhul, în drum spre școală,

m-a amenințat cu un pistol de aer.

Însă o persoană care se numește pe sine

psiholog se află într-o poziție aparte

în ziua de azi. Dr. Cuit. P.

Tichter de la Johns Hopkins University

a descoperit că șobolanii norvegieni

mureau repede dacă li se tăiau mustățile

și erau așezați într-un

bazin cu apă. De fapt,

avem două niveluri emoționale, unul

profund și celălalt mai mult sau mai puțin

superficial. De fapt,

cei mai mulți oameni nu au nevoie decât de câțiva

prieteni apropiați și un cerc mai larg

de prieteni ocazionali. Experimentele arată că

dacă cineva spune lucrurile

acestea unui om în drum spre muncă,

uneori el cu greu va mai putea munci

și va merge înapoi acasă la culcare. În plus,

a fi ocupat nu

este o virtute în sine?

Nu există debușeuri emoționale adecvate

pentru multe tipuri de stres , iar oamenii care se bazează

complet pe emoțiile lor se vor trezi adesea

la închisoare. Asta explică de ce

persoanele cu probleme familiale, cu socrul

sau față de șef ajung să dezvolte

spasme dureroase. Intestinul este

la fel de sensibil la bombardamente

din partea creierului ca pielea unor oameni

la razele solare. Mațul

este o povară a pedepsei.

Într-o asemenea atmosferă

un soț poate dezvolta un tulburător

simț al inferiorității. El începe

să se îndoiască dacă mai are capacitatea

de a fi atractiv. El poate

deveni așa de convins că și-a pierdut

șarmul că el nu mai

face niciun efort pentru a arăta bine sau

a părea șarmant. Firește, tipul

opus de educație poate fi la fel de

nociv. Firește,

nu poți cântări soții ca pe mere sau portocale,

aruncându-l pe fiecare

printr-o fantă dinainte evaluată pentru mărime,

formă, dis-

poziție și domesticitate.

„Bărbaților le place să fie conduși”, afirmă Dr.

Cleo Dausson, psiholog la University

of Kentucky și specialist în

masculinitate. „Bărbaților le este teamă. Diferențe

glandulare îi face să fie de cinci ori mai temători

decât femeile. Ei acordă mai multă

importanță siguranței decât femeile. Emoțional,

ei nu sunt niciodată

în aceeași barcă două zile la rând; prin urmare, ei au nevoie

constant de asigurări.” Însă unii părinți

se comportă întotdeauna temători și

protectori față de copiii lor, negândindu-se

că omorându-le

nervii ei totodată le omoară șansele

de a avea vieți bogate,

palpitante și pline de succes. Copiii

sunt născuți

fără aproape nicio frică și, de nu ar fi reprimați

de părinții lor prea îngrijorați și

tiranici,

ar avea un curaj natural care

i-ar susține în viață. Nici nu pot să fiu

de acord cu ideea că

tu ai motive morale pentru divorț. Cred mai degrabă că

suferința

ta cere tratament psihiatric. Cu alte cuvinte,

reflexul natural de echilibru al mamei

nu ar putea fi readus la o

condiție echilibrată sau perfect odihnită până ce Teddy

nu învață

să ducă la împlinire partea sa a

procesului de pliere a covorului și este

mai departe capabil să ia inițiativa

în a coordona mișcările mamei

sale astfel încât acestea să coopereze pe deplin

cu ale sale. Iarăși, explicația

incapacității lor de a trece un test

mintal rezidă în aparenta inabilitate

a subiecților

de a-i trata pe colegi drept rivali sau de a simți

vreun element de

opoziție

fie în testul însuși, fie la examinator. Ei

par adeseori să fie la fel de mulțumiți

cu un rezultat slab ca și cu

unul bun și par

să fie dornici de a se supune

oricărui grad de duritate sau

critică sau reproș din partea profesorului

sau examinatorului fără

a asuma vreun antagonism

în atitudine.

În orice caz, sarcasmul

este dovada unei tendințe sadice în

personalitatea cuiva.



Viețile taxatorilor (fragment)
(din Oraș întunecat, 1994)



„Tati, ce ai făcut
pentru a opri războiul?”

                                                                                                [p-
=]ovwhiu2g97hgbcf67q6dvqujx67sf21g97b.c.9327b97b987b87j 7 7td7tq97gdukbhq g9tq9798 icxqyj2ft108ytscxags62jc .<Mz[
-\  io



Guvernarea facultății
(din Justiție poetică, 1979)



Greutatea mea devine ceva ce nici nu mă apasă nici nu mă eliberează stomacul părul ochii totul așezat separat la vale ai putea spune cum spune Susan sclipirea e prea puternică o notă de final nu e ca și cum n-ar străluci becul sau cubul ăsta anume însă acea figurație aproape că prea copleșește, ceea ce cere un moment mai de liniște. Hazarurile se vâră în mod constant, căldura defazată, aerul însuși tangibil, îl simțim cum atârnă, face cu putință un anume soi de calitate separată, percepția cred că este cuvântul care să-l descrie, aruncând o privire asupra lumii & privind-o cum se prăbușește în urmă, aici întâmplarea aceluiași gen de mișcare repetându-se la intervale mai mult sau mai puțin inegale. Eu vreau pentru o secundă să explic, nu că ar trebui să fim ascunși unul de celălalt pentru „Etern”, fie și a spune un cuvânt ca acela automat pare… Mă întreb doar ce e, asta e, sus, repede, poate lua oricând orice turnură particulară, oricare mod în care poți face viața un pic mai scurtă un pic mai erectă, înțeleg chestia asta elementară nu e mare șiretenie serios că el poate cu siguranță să manipuleze construcțiile alea, că până când degetele sale de la picioare e ce-i cum trece nu pot atât să uit cât să refuz a încerca să pun degetul pe el. Nu-i de ajuns un subiect sau speranța vreunui viitor subiect, o vreme nu-mi aminteam să destind acel ceva aici – manechin, model – umple în & ajunge la un decent „embarcadero del notre pueblo”. Am ieșit din mașină & l-am căutat, m-am simțit așa de dezorientat – oare am greșit strada țineam minte că e mai mare parcă – sau este ăla unul și același magazin de dulciuri ce face grăsanul ăla stând afară toată ziua. M-am săturat de asta, să deschid ușa & să-mi aud vocea răsunând sub greutatea lui eu nu prea pot să-mi dau seama care este materialul doar de data asta am știut că este un material de bază, un pufăit lung & ridică-l & ține-l la distanță &–